Monday, March 9, 2009

lookin' back III


see U soon.
later edit: si povestea bocancilor... pe vremuri nu aveam bani de bagat in echipament, preferam sa fac mai multe iesiri; Avem perechea asta antica de bocanci (1,5 kg bucata), altminteri faini dar care aveau o problema - li se dezlipea talpa dupa fiecare tura. La un moment dat m-am cam saturat de prelandez, super glue si alte tampenii de lipit, asa ca am recurs la cuie - cel mai bine se vede in ultima poza. Buuuun - problem solved. Aveam o tura de weekend si i-am pregatit frumos, lustruit, dat cu untura de pasare... straluceau cuiele asa frumos... I-am incaltat si am purces vesel catre piata pentru cumparaturile aferente iesirii - minunatele conserve pentru rupt spatele si linistit stomacul. Toate bune si frumoase, doar ca pe drum spre piata, in timp ce numaram maruntisul pentru cumparaturi, un "colorat" ma opreste si spune pe un ton imperativ: "Da-mi banii!". Ma uit la el, ma uit la bocanci, ma uit iar la el, ma uit iar la bocanci si ii spun: "Nu te cred". Se uita la mine - pe vremea aia eram cam subtirel, e drept, dar se uita la bocancii mei si zice: "N-am vrut, frate". Se intoarce si fuge...

the short story behind - i used to spend my money more on trips instead of equipment & my old mountain boots looked like hell. I used all kind of glues but nothing seems to work... so finally i used nails - as you can see in the last picture. On day, before going on a trip I went to buy some food for the hike & on the way to the market, a gipsy looking man said "give me your money!" - I looked at him, I looked at my freshly nailed mountain boots (1,5 kg each) an I said to him "I don't think so!". He looked at me, then looked at my boots, turned around & run away...

6 comments:

Alina (Tziki) said...

Mi-aduc aminte de prima poza... aia cu floarea... hmmm sa fie de prin '98? :)

Adrian Leonte said...

aaa, pai... '97 - '98 - pe acolo pe undeva... :D

Anonymous said...

:)))))) tare povestioara...ce fain se vad fotografiile pe film :)

Andreea Anghelescu said...

am ras cu lacrimi! geniala! :))) plus fotografii de colectie!

Adrian Leonte said...

multu' Andreea.

acuma, sincer vorbind, mie nu prea imi venea sa rad atunci - nu-mi suradea de loc sa stau acasa :)

Andreea Anghelescu said...

:) clar...dar uite ce poveste amuzanta a devenit in timp...de la plans la ras!